Login

Termenii si conditiile de gazduire

Obiectivul principal este de a oferi servicii de webhosting de calitate inalta si suport tehnic clientilor oricand, oriunde si prin orice mijloace. Managementul nostru special implica un suport tehnic dedicat rezolvarii rapide si complete a tuturor problemelor clientilor.

In momentul in care se transmite comanda dumneavoatra catre Web Logistics SRL se admite ca ati aderat total si neconditionat la acordul nostru de cooperare si respectare a unor reguli de baza specificate in acest document.

In cazul in care termenii specificati aici nu mai reflecta realitatea, devin impartiali sau incorecti, Web Logistics SRL isi rezerva dreptul de a-i modifica oricand si ori de cate ori este necesar.

1. Garantia
Garantia ca primiti banii inapoi in totalitate: 100% BANII INAPOI. Web Logistics SRL ofera  garantia ca primiti oricand banii inapoi. Aceasta garantie ajuta clientii sa cumpere serviciile noastre de hosting cu incredere. Pentru clientii ce incalca termenii specificati in acest document, ramane la latitudinea firmei noastre daca ofera sau nu banii inapoi pentru perioada ramasa platita.

In cazul in care doriti banii inapoi, singurul lucru care va este impus este sa completati formularul de contact in care sa ne spuneti motivul pentru care doriti banii inapoi si sa ne sugerati cum am putea indrepta problema.

2. Inghetarea pretului
Web Logistics SRL garateaza inghetarea pretului pentru serviciile pe care le-ati platit si pentru perioada pe care ati contractat-o.

3. Garantie uptime
Oferim o garantie de 99.9% pentru serviciile oferite. Aceasta include garantie pentru uptime-ul retelei, serverului si serviciilor. Aceasta garantie nu acopera ariile unde Web Logistics SRL nu are nici o putere de a interveni, cum ar fi: providerul dvs, providerii de Internet, registrarii pentru domenii, problemele legate de rutare/filtre intre reteaua noastra si dvs. Deasemenea aceasta garantie nu poate fi aplicata in cazuri extreme gen cutremure, uragane etc.

4. Raspundere limitata
Web Logistics SRL face toate eforturile posibile pentru a oferi  un mecanism de rezerva si sa pastreze complet copii de siguranta ale  tuturor solutiilor de gazduire. Cu toate acestea, clientul trebuie sa  pastreze o copie de rezerva a software-ului sau personal, site-uri, baze  de date, etc. Web Logistics SRL nu este responsabila de orice pierdere  de date sau coruptie de date.

5. Materiale cu continut pentru adulti
Nici un client nu are voie sa foloseasca, publice sau stocheze materiale pentru adulti pe serverele noastre sau prin serviciile noastre. Prin materiale pentru adulti se intelege: imagini, text, video, aplicatii, jocuri si orice altceva ce reprezinta nuditate sau acte sexuale.

6. SPAM
Web Logistics SRL are toleranta zero pentru orice tentativa de a folosi sau utilizare a serviciile/serverele noastre pentru a trimite SPAM sau UCE (unsolicited commercial email). Clientii nostri nu au voie sa foloseasca sau sa ofere serviciile noastre in aceasta directie, de asemenea au intreaga responsabilitate pentru script-urile pe care le pun online si siguranta ca serviciile oferite nu sunt utilizate de persoane rau intentionate pentru a trimite SPAM.

7. Fair-use
Oferim resurse cu darnicie si avem pretentia ca toti clientii sa foloseasca aceste resurse corect. De exemplu, de multe ori se intampla ca anumiti clienti sa testeze scripturi care nu functioneaza corect si care nu fac altceva decat sa incarce serverele si sa foloseasca toate resursele la maxim. Sau exista diferite persoane ce genereaza site-uri care fac trafic masiv si folosesc serverele la maxim. De aceea, Web Logistics SRL isi rezerva dreptul de a judeca si la nevoie bloca/suspenda aceste site-uri/scripturi/conturi de hosting. In general ca regula, nici un client nu are voie sa foloseasca mai multe resurse comparat cu alti 100 clienti. Aceste resurse nu se refera la ceea ce a fost platit si ce este specificat exact (gen 60GB trafic), ci la resursele puse la dispozitie in sharing (procesor, memorie, acces mysql, conexiuni etc). Obiectivul principal este de a pune la dispozitia clientilor servicii de buna calitate, deci, Web Logistics SRL are pretentia de la clienti sa mentina relatia de prietenie si profesionalism in atingerea acestor scopuri.

8. Neplata
Web Logistics SRL poate suspenda orice site/cont daca plata nu este facuta la timp. Cand serviciile platite expira, Web Logistics SRL va anunta de doua ori: cu aproape 2 saptamani inainte de a expira si cand expira efectiv. In momentul cand un serviciu nu este platit si expirat Web Logistics SRL are tot dreptul de a suspenda oricand serviciile.

9. Confirmarile de plata
Pentru a oferi serviciile mai rapid, datorita sistemului deficient de plati din Romania, Web Logistics SRL accepta ca dovada platii sa fie trimisa prin fax sau prin email (exemplar verde scanat) Asta nu inseamna ca Web Logistics SRL va oferi serviciile imediat ce confirmarea este efectuata, ci ca isi rezerva dreptul de a le oferi sau nu in functie de tipul de serviciu solicitat, modul de plata, credibilitatea clientului, dovada platii etc.

10. Renuntarea la serviciile noastre
Puteti renunta oricand la serviciile noastre. O puteti face online via email sau prin fax. Pentru a asigura securitatea contului / serviciilor veti fi nevoit sa ne confirmati la email/fax/telefonic.

11. Schimbarile de nameservere (servere de nume) si a datelor WHOIS
Cand dvs. sau noi schimbam nameserverele pentru domenii exista o perioada 6-48 ore pana schimbarile devin vizibile. Web Logistics SRL nu are nici o putere asupra propagarii nameserverelor pe Internet. Deasemenea clientul este obligat sa mentina datele de la Whois complete si corecte (prin pagina www.rotld.ro in cazul domeniilor.ro)

12. Suportul tehnic
Oferim suport tehnic gratuit pentru clienti. Suportul tehnic este oferit pentru serviciile noastre. Pentru probleme legate de diferite script-uri, pagini, servicii etc. ce nu fac parte din gama serviciilor pe care le-ati cumparat de la noi, ne rezervam dreptul de a ajuta clientii sau nu in rezolvarea acestor probleme.

13. Securitatea serverelor si serviciilor
In cazul in care observam orice tentativa de atac asupra securitatii serverelor si serviciilor, ne rezervam dreptul de a suspenda/bloca orice cont, script, program sau orice alta resursa si de a solicita interventia institutiilor specializate in combaterea infractiunilor informatice, conform legilor romane si internationale. Fiecare client este responsabil pentru ceea ce pune online si ce foloseste pe serverele si prin serviciile noastre. Avem toleranta zero pentru orice astfel de actiuni care pot pune in pericol blocarea serviciilor/serverelor sau pot dauna securitatii continutului serverelor.

14. Continutul ilegal
Ne rezervam dreptul de a bloca si retine pentru autoritati orice cont/servicii ce sunt raportate ca incalcand legea.
Clientul este responsabil pentru ce stocheaza pe serverele noastre si cum foloseste serviciile noastre.

15. Alte tipuri de programe / utilizari
Nu acceptam urmatoarele tip-uri de programe sau ca serviciile sa fie utilizate in urmatoarele directii:
– programe rulate in background pe serverul nostru sau de tip irc/bnc/proxy
– scripturi ce supra-incarca serverul sau ce folosesc majoritatea resurselor in dauna celorlalti clienti
– site-uri gen “link farms”, “domain spam”, “cyber squatting” si orice altceva este creat in mod special pentru search engine spam ce genereaza sute/mii de pagini de continut etc
– activitati legate de carding, spam, virusi, phishing, escrow
– publicarea / stocarea programelor pentru care nu aveti licenta (warez)
– publicarea / stocarea materialelor pentru care nu aveti copyright gen muzica (mp3), filme, poze, texte, gsm ringtones etc.

16. Siguranta si garantia serviciilor
In cazul in care Web Logistics SRL ar ajunge in stadiul de faliment, planurile de hosting contractate raman full functionale pentru perioada pe care le-ati achitat.